Istoria muzicii
Muzica a avut de-a lungul timpului, diverse semnificații și roluri. Vom descoperi, în cele ce urmează, drumul pe care l-a parcurs muzică prin diverse epoci și tradiții, înțelegând astfel, mai bine puterea și rolul său terapeutic folosite în prezent.
Descoperirea muzicii este atribuită, la greci lui Apollo, dar și lui Cadmus, lui Orfeu, lui Amfion; la egipteni, lui Toth sau lui Osiris; la hinduși, lui Brahma; la evrei, lui Jubal. |
Cu mii de ani în urmă, chinezii cunoșteau un sistem muzical care atinsese o adevărată culme a perfecțiunii. Cronologia cea mai admisă situează domnia împăratului Huangdi în jurul anului 2697 î. Hr. Sub acest suveran, Lian-lie, unul dintre miniștrii săi, a stabilit octavă alcătuită din douăsprezece semi-tonuri pe care le-a denumit cele douăsprezece "liu". Aceste douăsprezece "liu" au fost împărțite în cele Yang și cele Yin, corespunzând celor douăsprezece luni ale anului și celor douăsprezece stări psihice; un "liu" Yang fiind urmat de "liu" Yin-ul sau, fiecare "liu" având bogate semnificații simbolice.
|
Dacă, scria Granet, chinezii au ajuns să-și fundamenteze tehnica muzicală pe un principiu aritmetic pe care, de altfel, nu au considerat necesar să-l aplice în mod riguros, aceasta se datorează faptului că descoperirea lor a fost urmărea unui joc realizat cu ajutorul unor simboluri numerice (considerate nu că niște semen abstracte, ci că niște embleme eficiente). Scopul acestui joc nu era formularea unei teorii exacte care să justifice riguros o tehnică, ci să ilustreze această tehnică, punând-o în legătură cu o imagine prestigioasă a Lumii.
|
Istoricii științei muzicale ne fac cunoscute importanțele roluri pe care le-au avut Pitagora și Lassus. Pitagora a inventat un monocord pentru a determina matematic raporturile dintre sunete iar, Lassus, a scris pe la 540 înainte de Hristos, primele însemnări referitoare la teoria muzicii.
Pitagoreicii considerau muzica tot ca pe o armonie a numerelor și a cosmosului, reductibil el însuși la niște numere sonore. Această însemna să li să atribuie numerelor întreaga plenitudine inteligibilă și sensibilă a ființei. De școala lor se leagă conceptul de muzică a sferelor. |
Prin muzică, prin diversele sale valori timbrale, prin tonalitățile și ritmurile sale și prin diversele instrumente folosite, omul poate participă la plenitudinea vieții cosmice. În toate civilizațiile, actele cele mai intense ale vieții sociale sunt scandate în ritmul unor manifestații în care muzică joacă rolul de mediator capabil să lărgească, până la atingerea divinului, comunicarea. Platon distingea astfel, forme muzicale adecvate diferitelor funcții ale omului.
|